În patru secunde ai pierdut totul – K.A. Tucker

Nu știam exact cum să îmi adun gândurile ca să vă povestesc despre În patru secunde ai pierdut totul fiindcă ca de fiecare dată K.A. Tucker mă lasă fără cuvinte. Cea de-a treia carte din seria Zece respirații scurte se ridică peste nivelul volumului doi (recenzia aici) situându-se cam la același nivel cu primul (recenzia aici), oferind cititorilor ca de fiecare dată o delicatesă în materie de lectură.

Charlie Rourke nu poate să îl refuze pe tatăl său vitreg atunci când acesta o obligă să plece la Miami, să își întrerupă studiile și să îi facă treburile murdare pe plajele însorite de pe coasta de est a Americii. Primind o identitate nouă și ținută în frâu din prisma financiară, fata nu are cum să se ascundă, nici vorbă să evadeze.

Cain Ford s-a luptat toată viața lui, pentru a ajunge acolo unde este astăzi. Atât la propriu cât și la figurat. Fiind patronul unui club de noapte, lumea tinde să îl desconsidere și să se aștepte la ce-i mai rău din partea sa. Figura sa greu de descifrat, vălul de mister ce îl înconjoară și atitudinea mereu distantă, îl fac pe Cain irezistibil, dar de neatins.

Când în disperarea de a scăpa de tirania tatălui său, cu scopul clar de a fugi cât mai curând cu putință și fiind sigură că ar face orice pentru libertate, Charlie se angajează la clubul de streptease Penny. Este plăcut surprinsă să descopere acolo o atmosferă relaxată și primitoare, în ciuda așteptărilor pe care și le face. Șeful ei incredibil de sexy nu este un obsedat și pe lângă munca relativ obișnuită n-o obligă să presteze nimic din ce ar face-o să se simtă inconfortabil. Ei bine, având în vedere situația dată nu cred că e drept să spun că situația e sută la sută confortabilă, dar vreau să subliniez faptul că nu i se cere nimic din ce ar implica prestarea de servicii private.

La fel ca și Charlie, care nu își folosește nici măcar numele adevărat Cain ascunde o mulțime de traume sufletești, fiindu-ți imposibil ca cititor să nu te gândești la el ca la o persoană reală. Faptul că încearcă să își ajute angajatele să scape de viața mizerabilă pe care o au, m-a surprins plăcut și mi-a întărit idea că lumea e plină de oameni buni. Charlie nu intenționează să rămână prea mult prin preajmă, dar când Cain începe să își destăinuie secretele, face loc în inima ei unui sentiment cu care nu s-a mai întâlnit până acum – dragostea adevărată. Nu e surprinzător având în vedere că ea e o ființă extrem de plăcută și el este bun ca pâinea caldă.

K.A. Tucker are un fel de a se juca cu cuvintele, care te pendulează constant dintr-o extremă în alta, fiindcă de fiecare dată când apare o problemă ea își găsește rezolvarea, dar apar mereu și mai multe secrete și mai multă intrigă și mai multe de descoperit. Apar și personaje cunoscute în carte, cum sunt Kacey, Livie și Storm și îmi place faptul că autoarea leagă poveștile între ele, fără să le facă dependente una de cealaltă. Personajele secundare sunt mereu prezente, făcând acțiunea mai fluidă și mult, mult mai amuzantă.

Mi-a plăcut la nebunie cartea fiindcă m-a ținut în priză constant și nu m-a dezamăgit deloc cu finalul care a fost pe măsură. I-am dat 4,5 steluțe pe Goodreads. Voi ați citit-o?

Mulțumesc Editurii Epica care mi-a oferit exemplarul pentru recenzie! Ca de obicei sunteți niște drăguți 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s