Prințesa de hârtie – Erin Watt

Ca toată lumea am fost absorbită în copilărie de magnifica lume a basmelor. Dacă e să mă întrebi, și acum, la 20 de ani, eu cred cu tărie că ele încă sunt reale. Povestea lui Erin Watt aduce în fața cititorilor o cenușăreasă, cu probleme adevărate și o viață greu de descris în cuvinte.

Ella Harper e mereu pe fugă. După ce mama ei more și ea rămâne fără niciun sprijin, fata de 17 ani decide că nu vrea să ajungă în grija statului, așa că își ia viața în propriile mâini și ajunge să lucreze în baruri rău famate ca stripteoză. Asta nu o oprește însă în a-și vedea de studii și de a-și urma visul unei cariere strălucite.

Viața ei ia o întorsătură la 360 de grade când Callum Royal, un vechi prieten al tatălui ei, apare în scenă și îi propune să locuiască alături de el și cei 4 fii ai săi. Problema este că Ella nu l-a cunoscut niciodată pe cel căruia ar fi trebuit să îi spună „tată” și care acum nu mai există, așa că sub nicio formă Callum nu va fi capabil să spargă zidul de neîncredere pe care fata și l-a construit în jurul său.

Forțată de circumstanțe Ella ajunge în palatul Royal, loc care din afară pare absolut magnific și fără pată. Înăuntru însă, lucrurile stau diferit, mai ales când Reed Royal e o adevărată durere în cot. Atât el cât și frații lui o supun la cele mai îngrozitoare tratamente, dorința lor fiind ca ea să înțeleagă că nu e bine venită și niciodată nu va fi o parte din familia lor.

Intențiile ei sunt interpretate greșit de copiii lui Callum și asta o bagă numai în belele, atât acasă cât și la școală privată în care aterizează. Când credea că lucrurile s-au rezolvat și în sfârșit soarele răsare pe strada ei, este lovită și pusă la pământ din nou și din nou.

Pe de altă parte eroina rezistă stoic, și cumva reușește să îi dea peste nas lui Reed cu fiecare ocazie. Dar socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg, iar Reed ajunge să pice în propria plasă, când se îndrăgostește de ea. La fel ca și sentimentele sale și atitudinea lui se schimbă, și au fost o mulțime de momente care m-au lăsat visând cu ochii deschiși, din pricina drăgălășeniei lui. Să îți arăți bunele intenții în locul frustrării și a neînțelegerii îl iau prin surprindere până și pe Reed.

Mi-a plăcut la nebunie Prințesa de hârtie, personajele fie ele principale sau secundare, petrecerile, toată atmosfera cărții și mai ales povestea de dragoste. Am fost profund rănită de finalul cărții și am recurs la un lucru pe care nu îl fac sub nicio circumstanță – am trântit cartea pe jos. M-a lăsat suspendată în aer și am neapărat nevoie de volumul doi.

I-am oferit 5 steluțe pe Goodreads și abia aștept să continui cu ea.

7 gânduri despre „Prințesa de hârtie – Erin Watt

    1. Offf, sunt așa geloasă pe tine, mi-am luat-o în română și aș vrea să am toată seria așa, deci mai am de așteptat puțin. Partea bună e că cei de la editura Trei se mișcă foarte repede cu traducerile și nu o să fie așa nașpa.

  1. Deci este doar un singur volum, fără nici o altă continuare?
    Foarte faină recenzia, nu știam nimic despre subiect. N-avem nici cea mai vagă idee că are o oarecare legătură cu Cenușăreasa. Un motiv în plus să o citesc, ador basmele.♥

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s